Deci aşadar…
Prima postare de la noul job.
Cică să cumpere unu’ un papagal de la magazin:
”Ce ştie domne să facă ăsta de 3.000 de euroi?
”Păi ştie engleză şi franceză… “
“Aha… Da’ ăsta de 5.000?”
”La fel, plus Microsoft Office!”
”Bun… Da’ ăsta de 10.000?”
“Nimic, da’ ceilalţi doi îi zic project manager!”
De ce postez un banc aşa de vechi?
Păi, dacă până ieri eram “area sales manager”, de azi sunt papagal şef 
Deci aşadar…
Azi e ultima zi la jobul ăsta… Predau telefon, cheia de la intrare, situaţia clienţilor etc…
Pen-că şefii au fost destul de corecţi cu mine, nu sabotez nimic la plecare
Probabil de mâine voi avea mai puţin timp pentru tine, măi blogule, şi pentru rudele tale din blogosferă chiar mai puţin 
Da’ după ce mă acomodez revin io în forţă
S-avem noroc!
Aşaaaa…. Sau altfel.
Poate ameţitul n-a menţionat până acum că e mare sculă investitor pe piaţa de capital, bursă adicătelea… Ei bine, este! Iar spre deosebire de anul ăsta, când a luat-o serios în mână barbă, anul trecut a şi făcut profit bunicel… Şi acum îşi intră în rol statu’ român, care hop sa-i ia ditamai impozitu’, muuult mai mare decât în ţări mai deştepte.
Aşadar, pen-că se apropia 15 mai ameţitul trebuia să completeze declaraţia 200, pă care să le-o bage în c depună la Administraţia financiară din feuda lui care este. Nevrând să greşească ceva, a zis că mai bine apelează la amicul D., om cu carte şi lucrând în domeniul bursier. Şi stabilesc ei întâlnirea la palatul lui D., situat într-un bloc la doi paşi d-al ameţitului, la etajul 4 (amănunt important). Şi ia ameţitul hârtiile şi se duce la D., urcă în fugă, ajunge cu limba d-un cot şi bate la uşă, că amicul lui are soneria stricată doar de vreo cinci ani, şi nu dă semne că l-ar deranja. “E puţin de completat, doar vr’un rând în afară de datele personale…” Erau două rânduri ş-un pic, da’ nu-i asta problema… Mi se pare perfect normal ca ameţitul să fi uitat acasă şi declaraţia 200 pe care o printase la job, şi fişa de portofoliu pe 2007, pe care de fapt n-o printase deloc. Nem problem, D. are imprimantă oarecum funcţională, vândută lui chiar de către ameţit, de altfel… Dăm print, iese o pagină şi se termină hârtia din rahatul de HP LJ1100 imprimantă…. Se-apucă D. să caute… şi caută… şi găseşte fix 2 (doo, two, zwei, dos, due, ni, dva) coli, nu vreo opt câte ne trebuiau nouă… Aşa că ameţitul a plecat la bar şi a rămas că se văd peste două zile, când îi va aduce ameţitul şi coli…
A doua zi (in)activitatea ameţitului e întreruptă de un telefon, prin care D. îi solicită sprijinul la trambalarea pe scări a unei maşini de spălat, moştenire de la soacră… “Şi dacă tot vii, rezolvăm şi cu impozitul ăla!” Era să uit io colile, da’ n-am reuşit. Am transpirat noi un pic pân-la etajul 4, apoi am rezolvat şi cu banii pentru atârnătorii de la finanţe.
În timp ce D. închidea uşa în urma lui, ameţitul prinse a cujeta: “Mă, ăsta s-o fi prefăcut ieri că n-are coli, ca să mă păcălească azi? Aşa de bun actor să fie???”
Hmmm….
Chiar dacă aşa a fost, mă consolează parţial gândul că a transpirat mai mult ca mine, că e un pic mai puţin forţos.
Şi povestea ar fi trebuit să se termine aici… daaar… luni seara, 20:35, ameţitul se uită pe CNN, nu la ştiri ca de obicei, ci la un documentar despre Iron Maiden Ţâârrrr mobilul… Amicul D…. Mă, ce naiba mă sună ăsta pe mobil la ora asta, că doar e acasă…
- “Mdeaa…”
- “Băăă, grătarul meu a rămas la tine de când am fost la pădure, şi uite am format micii şi n-am pe ce să-i întind!!! Hai că sunt deja pe drum, coboară şi tu cu el în faţa blocului într-un minut…”
Măcar l-am pus şi io pe drumuri…
Morala ar fi că tre’ să faci grătar mai des de odată la zece zile, ca să nu mai păţeşti d-astea…
Că tot făcu furori reclama aia dăşteaptă, iote ce poezioară îmi trimise mie înălţimea sa (1,94) amicul I.
Je m’appelle Vasile Mure
Je veni de la pădure
Je găsi nevasta-n pat
Se randez cu-n alt bărbat
Quand je preparai ciomagu’
Mon ami sărise gardu’
Il tombeau dans la urzici
Sur son cur numai băşici!!!
Păi… vineri trebuia noi să-l sărbătorim pe amicul M., care face umbră pământului de 31 de ani, aici… S-a schimbat locaţia, da’ ameţitului îi lăsa gura apă de luni, aşa că tot a rezervat o masă ş-un iepure, şi-a dus nevasta Ei i-a plăcut mâncarea, dar nu şi atmosfera, însă din partea mea localul a primit clasificarea de două degete în sus, şi nu alea din mijloc… Ne-am alăturat apoi petrecăreţilor de la Curtea Berarilor, şi-ar fi ieşit bine ş-aici, dacă nu era o hărmălaie de nu se-nţelegea om cu băutor… Da’ măcar halbele d-un litru au fost apreciate
***
Sâmbătă m-am întâlnit cu Marele Han, om cu povestiri multe şi bune, să bem şi noi o bere… Sau şapte-opt, că nu le-am numărat… Bine e în Freedom, şi lume foarte hochei, da’ apoi tre’ spălate hainele că duhneşti de parcă ai făcut focul în sobă cu cartuşe de ţigări
***
Şi duminică program casnic, baby-sitting - ca să mai poată şi nevasta umbla creanga cu prietenele ei - aşa-i că-s un soţ model? Când m-apucă… Cred că abia ieri am înţeles cu adevărat ce-nseamnă să fii tată - e atunci când ai da orice, numai să te doară pe tine , şi nu pe copilul tău - da, Anei îi mai ies nişte dinţi….
Se cere să inaugurăm o nouă pagină - politica blogului, adicătelea… Adică o parte din ea.
Deci aşadar…
Postarea asta este pentru cei câţiva care au venit, şi cei câţiva ce vor veni în viitor, să ceară pământ şi apă… Aproximativ.
Măi oameni buni, şi răi: în blogrollu’ meu nu se ajunge cu propuneri de schimb de linkuri, “că-ţi trimit zilnic 10-15 cititori”… Po’ să fie şi 500 de cititori, că mă doare fix în cot - a se vedea motto-ul blogului. După cum vă puteţi da seama şi singuri, după lipsa reclamelor etc., blogu’ ăsta n-are scop comercial, aşa că cele câteva zeci de cititori fideli mă foarte mulţumesc. Nu mă-nţelegeţi greşit, nu m-ar deranja nici să am de zece ori mai mulţi vizitatori, da’ nu voi face niciun compromis pentru asta.Iar cei care sunt deja în blogroll sunt acolo pentru că intru cu plăcere pe blogurile lor, şi nu am pus nimănui condiţia să mă treacă la rândul lor în blogrolluri - mai mult de jumătate nici nu mă au acolo. De asemenea, mai citesc destule bloguri care nu-s în blogroll - poate vor fi cândva, poate nu. Nu dispar din blogroll cei care nu-mi trimit o grămadă de vizitatori, până acum au dispărut doar câţiva care am crezut eu că şi-au pierdut farmecul.
Astea fiind spuse, să nu se supere nimeni dacă şterg în continuare comentariile în care mi se cer “colaborări”.
Celorlalţi care citesc asta, un uichend plăcut!
Mă blogule…
Ce vis ciudat am avut…
A debutat cu nişte banalităţi, dar mai spre sfârşit acţiunea s-a mutat într-o cabană micuţă, undeva pe la munte. Acolo, în timp ce afară ploua torenţial, doi bărbaţi stăteau la o masă de lemn, la o cană cu vin, la lumina dată de focul dintr-un şemineu şi de câteva lumânări. Cei doi bărbaţi erau ameţitul şi… ameţitul, versiunea cam înspre 60 de ani, plete albe, barbă albă, toate cele. Stăteam noi doi fără să scoatem o vorbă, fiecare uitându-se la vinul lui.
La un moment dat, ameţitul cel bătrân ridică privirea, şi după un moment de reflecţie, îi spune celui tânăr:
- “Şi totuşi, poate că nebunul era om…”
Ameţitul tânăr doar îl priveşte, fără a spune ceva, şi apoi se uită înspre foc, în timp ce ameţitul bătrân coboară din nou privirea înspre vinul său aburind.
Deeeci…
Oamenii şi orice alte entităţi care au intratără ieri pă blogul meu au cam căutat (sau cel puţin au nimerit) bancuri, ceea ce mă face să mă simt mândru de noul meu rol, acela de propagator, sau răspândac, de umoare umor. Remarcaţi însă ce a căutat ultimul rătăcit…
Yesterday
Search Vizionari
bancuri despre viata 1
bancul saptamanii 1
idiotii zambesc si au fata umana 1
realistul vede trenul 1
cel mai bun banc 1
http://ametzitul.wordpress.com 1
tigancii i-a venit sa nasca banca 1
Special pentru această din urmă entitate, dedic bancul săptămânii:
Formula 1 Breaking News: Şeful echipei de Formula 1 Ferrari şi-a concediat tehnicienii şi în locul lor a angajat ţigani din România pentru că scot roţile de 3 ori mai repede. Mai târziu i-a parut rău. E drept că, faţă de timpul obişnuit, desfăceau roţile în 3 secunde, însă în cele 7 secunde rămase au revopsit caroseria, au schimbat seria de fabricaţie şi au vândut-o drept McLaren.
Deci aşadar…
Văd io pe la Piaţa Unirii patru chestii mici şi negre, două masculine şi doo feminine, pe care scria “Poliţia comunitară sector 4″, cum se hlizesc şi papă covrigi…
Şi prins-am a cugeta: “dacă neşte…3-4 d-ăia cu (cât de cât) studii la Câmpina sau aiurea alcătuiesc o patrulă de puliţie, patru foşti gardieni publici la un loc ce înseamnă? O haită de comunitari?”
Hmmm…
Atenţie… postare luuunga, cu iz politic, anormal de serioasă!!! Pt. blogul ăsta, adică… că doar totu’ e relativ, a zis Alberto Opiatră…
cei care au crezut altceva, fiind induşi în eroare de titlu, sunt rugaţi să nu mai citească din momentul ăsta şi să intre la http://masturbatorul.wordpress.com
Hooo… Nu plecaţi chiar toţi…
Cer anticipat scuze cititorilor mai cursivi în exprimare decât moi – deşi la mine-n cap lucrurile sunt aproximativ clare, pe hârtia asta virtuală nu apar la fel… D-asta unii dintre voi este jurnalişti, iar eu nu
Presupunând ca politicienii (cel puţin cei români) nu ar fi toţi la fel sub spoiala doctrinară, “cu ce partid ţin eu”? Nu, asta-i o tâmpenie…ce curent /doctrină îmbrăţişez… nu, asta sună aproape erotic. La ce idol mă închin? Hmmm…. Cam religios…
Io este un om complex, care nu-i uşor de definit.
Am putea spune că-s liberal, deşi-n România asta-i aproape înjurătură…
Teoretic, liberalism înseamnă libertate individuală, puţin naţionalism, amestec minim al statului (cât mai puţine măsuri protecţioniste), susţinerea iniţiativei private (impozite reduse etc.) bla-bla… bla-bla… Aici îmi aduc aminte că trăiesc intr-o ţară in care guvernul “liberal” a inventat impozite pt. orice. Pe de altă parte, se presupune că liberalii mai sunt şi cu morala, credinţa şi alte chestii mai mult sau mai puţin perimate, la care nu prea mă încadrez…
Pentru mine ar trebui inventat un nou termen, ceva de genul “liberal utopic”. Eu susţin liberalismul mai relaxat, “cu faţa umană”, în care avem grijă şi de cei din jurul nostru fără să ne forţeze sistemul.
Oricum, am o convingere fermă: nu există doctrine / sisteme politice bune sau rele, ci doar oportune sau nu. Sunt ferm convins (mă repet ) că-n 1990 României i-ar fi prins foarte bine un guvern naţionalist, care ar fi limitat probabil considerabil proporţia furtişagurilor. În 2008 aşa ceva ar fi aberant. În momentul ăsta liberalismul (adevărat) ar fi indicat, da’ n-avem cu cine Peste 15-20 de ani, poate o guvernare social-democrată ar fi mai mult decât binevenită (eu fiind un optimist incurabil îmi închipui că p-atunci vom fi la nivelul suedejilor… al genunchilor suedejilor, adică). Peste 300-400 de ani, dacă reuşim să nu facem din planeta asta un bolovan radioactiv, poate vom fi îndeajuns de evoluaţi pentru a permite funcţionarea comunismului.
Dar toate astea nu dau răspuns celei mai mari nedumeriri a mea:
În România anului 2008…hâc, eu cu cine votez?
Sper, probabil în van, ca până în toamnă să se clarifice câte ceva, că la locale rămâne cum am stabilit : vot canci!
 | ametzitul on buuun… |
 | Văraru on buuun… |
 | Hodobete on schimbarea |
 | tutov on Despre, cu poză |
 | ritchiu on schimbarea |
